Gratuit, fără cont
Invitație de zi de naștere pentru copii, cu răspuns
Alegi tema, scrii data și locul, trimiți linkul pe grupul clasei. Părinții răspund dacă vin și câți copii aduc, iar tu vezi totul pe o singură pagină.
Cum funcționează
Trimiți un link
Pe grupul de WhatsApp al clasei sau fiecărui părinte. Linkul arată tema, titlul și data înainte de clic.
Ei răspund în secunde
Venim sau nu putem, câți copii și adulți, prenumele copilului. Alergiile și nevoile speciale le scriu doar dacă vor.
Tu știi câți vin
Cifrele sunt pe pagina ta, gata de spus locației și cofetăriei. Invitații adaugă petrecerea în calendar și deschid harta.
Idei de cadou fără dubluri
Scrii câteva idei, iar invitații bifează ce iau. Ceilalți văd că ideea e luată, nu și cine a luat-o. Nu strângem bani și nu există colecte.
Fără fotografii, fără nume de familie
Linkul circulă pe grupuri, așa că invitația nu arată copilul. Pagina nu apare în Google, iar răspunsurile se șterg la 30 de zile după petrecere.
Întrebări
Costă ceva?
Nu. Invitația e gratuită, fără reclame și fără cont. O facem pentru că mulți părinți care fac invitații caută apoi și un loc pentru petrecere.
Invitații au nevoie de cont sau aplicație?
Nu. Deschid linkul, aleg „Venim” sau „Nu putem” și spun câți copii și adulți vin. Durează câteva secunde.
Cine vede lista celor care vin?
Doar tu, pe pagina ta. Invitații nu văd cine mai vine. Dacă au bifat o idee de cadou, ceilalți văd doar că ideea e luată, nu și de cine.
Pot pune o fotografie a copilului?
Nu. Linkul ajunge pe grupuri și e trimis mai departe, așa că invitația nu arată copilul. Prenumele și vârsta sunt și ele opționale.
Cum le amintesc celor care n-au răspuns?
Din pagina ta, cu un buton care deschide WhatsApp-ul tău cu mesajul gata scris. Invitaților care își lasă emailul le scriem noi, cu o zi înainte de petrecere.
Cât timp păstrați răspunsurile?
Până la 30 de zile după petrecere. Atunci ștergem răspunsurile, notele (de exemplu alergiile) și emailurile invitaților.
Încă n-ai locul?
Spune-ne data, câți copii vin și ce vă place. Îți trimitem 2–3 variante complete în Cluj, cu disponibilitatea verificată, iar invitația e inclusă. Vezi și ghidul de organizare.
Organizați voi petrecerea